Acasa Destinatii Piatra Neamţ, Județul Neamț, Romania

Piatra Neamţ, Romania

Cauta o cursa de la Piatra Neamţ

Alege cursa

Descriere

Piatra Neamt, orasul dintre dealuri

 

Cand te gandesti la urmatoarea destinatie de vacanta sau city break, probabil ca nu-ti trece prin gand sa alegi Piatra Neamt. Insa acest oras compact si plin de istorie iti ofera multe motive sa-l vizitezi macar o noapte-doua, fie ca destinatie de sine statatoare, fie care punct de plecare spre muntii Bicaz sau Ceahlau. Micul oras de pe malul Bistritei are destule obiective, peisaje si activitati pentru a-ti umple un weekend, iar pe deasupra gasesti aici cateva restaurante cu mancaruri delicioase, preparate moldovenesti autentice.

 

Primele asezari umane din zona Neamtului au aparut in preistorie, mai exact in mezolitic. Locuirea a continuat si in antichitate, orasul fiind azi un important centru de studiu al civilizatiei Cucuteni. Primele mentiuni scrise ale asezarii „Piatra” apar intr-o cronica ruseasca de la sfarsitul sec. XIV, insa statutul de targ domnesc este oferit abia in 1453. Stefan cel Mare ridica aici o curte domneasca, ansamblu care sporeste importanta asezarii pe plan politic, economic si administrativ. Renasterea si Revolutia industriala se fac simtite puternic la Piatra Neamt, avand ca efect dezvoltarea pietei mestesugurilor. Aceasta tendinta se pastreaza si la urmatoarea revolutie industriala di sec. XIX, cand in oras apar mai multe fabrici. Al Doilea Razboi Mondial afecteaza grav orasul, insa acesta se reface in perioada comunista. Dupa Revolutie, Piatra Neamt intra intr-o perioada de decadere pe fondul prabusirii industriei si cresterii somajului. Asa a aparut initiativa de promovare a orasului pe plan turistic.

 

Ce poti vizita in Piatra Neamt


Muzeul de Arta Eneolitica Cucuteni

Aceasta institutie se prezinta ca „un muzeu de istorie dar si de arta” dedicat civilizatiei Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizatii europene, care a trait in perioada 5.200 - 3.200. I.e.n. Muzeul studiaza pe de o parte arta decorativa si pe de alta parte pe cea figurativa. Astfel, aici poti admira o varietate de piese pictate, din lut si piatra, precum vase, piese antropomorfe, zoomorfe si ornitomorfe, piese de podoaba si obiecte de cult, dar si machete de sanctuare.

 

Curtea Domneasca

Complexul a fost ctitorit de Stefan cel Mare in a doua jumatate a sec. XV si consta intr-o biserica, un turn cu clopot si o curte domneasca. Din casele si elementele de fortificatie care alcatuiau Curtea Domneasca, astazi mai putem vedea ruinele unei pivnite, unde functioneaza Muzeul Curtii Domnesti, si ruinele unui zid de incinta. Biserica ridicata intre anii 1497-1498 este unul dintre cele mai impresionante monumente din Moldova si are o evidenta influenta gotica, aspect atipic acestei regiuni in acea perioada, deci cu atat mai interesant.

 

Muzeul de Arta

Colectia muzeului a luat nastere in anul 1960, insa abia 20 de ani mai tarziu a fost infiintat Muzeul propriu-zis. Cladirea in care functioneaza muzeul dateaza din 1930 si este fosta scoala primara de baieti „Lascar Catargi”. Colectia cuprinde un numar mare de piese executate atat de artisti locali din Piatra Neamt, cat si de artisti romani din afara acestei regiuni. Printre autorii exponatelor se numara C.D. Stahi, Aurel Baesu, Viorel Lascar, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrascu, Camil Ressu, Corneliu Baba, Ion Țuculescu, Ion Jalea, Ion Irimescu,

 

Experiente autentice


Telegondola

Cea mai noua atractie turistica a orasului Piatra Neamt este linia de telegondola, care te poarta pe deasupra orasului din zona garii CFR pana pe Dealul Cozla si inapoi, oferind panorame superbe asupra orasului si senzatii tari. Inaltimea maxima la care se ridica telegondola este de 64m, iar altitudinea punctului de debarcare de pe Cozla este de 632m. O cursa dureaza aproximativ 8 minute, iar viteza de deplasare este de 6m/s. 

 

Plimbare pe dealul Pietricica

Dealul la poalele caruia se intinde centrul orasului este un loc minunat pentru plimbari, relaxare, picnic si pentru a surprinde fotografii frumoase cu panorama orasului. Nu ai nevoie de echipament special, doar de incaltaminte sport, o sticla cu apa si multa energie, ca sa poti ajunge pana in varf. Poteca Pietricica, cea mai des folosita cale, incepe chiar din centru, din apropierea aleii Viforului.

 

Spectacol la Teatrul Tineretului

Serile de weekend reprezinta o ocazie numai buna de a vizita una dintre cele mai importante institutii de cultura a orasului si de a viziona un spectacol de teatru. La Teatrul Tineretului din Piatra Neamt se joaca in stagiunea 2019 nu mai putin de 23 de spectacole, puse in scena de o echipa ambitioasa si profesionista, compusa din artisti de toate varstele. Pretul biletelor incepe de la 18 lei, iar teatrul ofera un discount de 25% pentru familii.

 

Mancare si distractie


Gurmanzii, dar mai ales cei pasionati de bucataria moldoveneasca, se vor simti ca la ei acasa in Piatra Neamt, fiindca aici te poti desfata cu toate bunatatile bucatariei locale, pe langa deja clasicele preparate internationale pe care le gasesti oriunde ai merge in tara. Turnul Berarilor este un restaurant cu specific traditional, dar cu un aer foarte actual, unde gasesti bunatati precum bors de gaina, ciolan de porc si carnaciori, preparate vanatoresti, pastravi file pe plita, burgeri si multe altele. Toate merg de minune stropite din belsug cu bere proaspata la draft si o selectie foarte generoasa de vinuri moldovenesti excelente. Cercul Gospodinelor este un alt restaurant traditional romanesc, situat chiar pe dealul Cozla, unde mananci ca la mama acasa intr-un cadru foarte confortabil si la preturi accesibile. Aici vei gasi toate preparatele romanesti clasice, insa specialitatea casei se pare ca sunt papanasii. Pentru o seara petrecuta cu prietenii, intre localnici prietenosi, cateva pahare si cu muzica buna, te indemnam sa mergi la Pub Ze Germans sau la The Library Bar.

 

Transport local


Zona de interes pentru turisti este, bineinteles, centrul, care e destul de compact pentru a putea fi parcurs la pas. Daca totusi trebuie sa ajungi intr-un loc mai indepartat, poti apela cu incredere la transportul public, insa cel mai bun sfat este sa iei un taxi. Tarifele nu sunt mari si astfel nu va trebui sa pierzi timp cautand cel mai potrivit traseu de autobuz.

 

Cum poti ajunge la Piatra Neamt

Cu MementoBus e foarte simplu sa ajungi in Piatra Neamt, in conditii optime de confort si siguranta. Alege transportul cu autocarul si ai la dispozitie rute cu plecare din mai multe orase ale tarii. Bucura-te de o vacanta la pret redus calatorind cu MementoBus si rezervandu-ti cazare ieftina prin Christian Tour. Rezerva online sigur si rapid pe www.mementobus.ro si www.christiantour.ro.

Statia Gara Cfr din Piatra Neamţ, Județul Neamț, Romania

PIATA GARII

rezervari@mementobus.com

(+40) 317.105.518

Statia McDonald'S Piatra Neamț din Piatra Neamţ, Județul Neamț, Romania

Bulevardul General Nicolae Dăscălescu 2B, Piatra Neamț

rezervari@mementobus.com

(+40) 317.105.518

Statia Parcare Lidl (Langa Metalo) din Piatra Neamţ, Județul Neamț, Romania

Bulevardul Traian 118

rezervari@mementobus.com

(+40) 317.105.518

Statia Statie Autobuz Vis A Vis de Autogara Veche din Piatra Neamţ, Județul Neamț, Romania

STATIE AUTOBUZ VIS A VIS DE AUTOGARA VECHE

rezervari@mementobus.com

(+40) 317.105.518

Statia Autogara Transmoldavia din Piatra Neamţ, Județul Neamț, Romania

Strada Bistriței 2

rezervari@mementobus.com

(+40) 317.105.518